Despre idoli, despre oameni

Îi auzi  pe cei  trecuți de prima tinerețe plângându-se că generațiile care îi succed sunt lipsite oarecum de viitor, de perspective, de teluri, ca sunt delăsători sau  că IDOLII nu își mai au locul în viețile lor.

Puștii din ziua de azi văd idolii  ca fiind un MUST BECOME și de cele mai multe ori sunt persoane din show-biz care defileaza cu 3 costume scumpe sau coboara dintr-o limuzina.  Dacă îl întrebi de ce îl place: e simplu pentru ce e, pentru că a plecat de jos și a ajuns nu știu unde?

În viziunea lor scopul scuza mijloacele… întrebarea mea e: ar putea să faca asta all over again?

A-ti face un idol nu înseamnă  să te transformi într- o copie de prost gust a unei alte persoane care, la urma urmei,  nu e nimic altceva decât un om. Şi atunci, unde e ideea de unicitate în ceea ce privește cele 6 miliarde de locuitori ai planetei asteia?

Yup.. am 23 de ani ( si nu doar in buletin)  pot spune  răspicat că nu am niciun IDOL și că  nu intenționez  să-mi fac vreunul.

Da, cunosc  oameni pe care îi respect, pe care îi admir dar pe care nu îi ridic pe niciun piedestal și asta întrucât nu-s zei, sunt oameni ca si mine. Indivizi reali, nu personaje de poveste, cu picioarele pe pământ și capul in troposfera, oameni care au ezitari, care au slăbiciuni și care au experimentat eșecul. Oameni care și-au creat un sistem de norme  și valori morale  pe care încearcă să-l respecte, care au mustrări de conștiință în momentul în care au  dat greș în a-l respecta.

Nu vreau sa fiu o imitație de doi lei a cuiva, prefer să descopăr cine sunt eu cu adevarat.

Despre cum facem alegeri…

De ceva vreme am început să urăsc Orașul. Urăsc Orașul cu  fiecare celulă a mea si Doamneeee câte celule am…..

Orașul nu e nimic altceva decât un imens șantier. Praf, zgomot, pe alocuri noroi, indivizi care aparent  muncesc cu drag și spor dar care dincolo de   aerul de oameni preocupați nu sunt decât niște ”freacă- menta”, mai sparg un trotuar, pun pavajul-scot pavajul and so on.

Toată lumea nemulțumita, evident. Dorel, din șanț, fluieră  studente….

Probabil vă întrebați pentru ce toate astea.  Pentru că e 2012.  Ce se întâmplă în 2012? Sfârșitul lumii & alegeri. Cu siguranța nu ar trebui să vă faceți griji că domnul primar s-ar fi gândit că ar fi drăguț ca orașul să arate bine pentru marele eveniment.

Au trecut iarăși cei 4/5 ani, a venit vremea aia în care ni se scot ochii cu doua trei pietricele aruncate pe post de asfalt, câteva borduri, ciobite desigur,  montate de a lungul bulevardului,  un metru pătrat de spațiu verde și cinci panseluțe - toate astea dintr-o mare de promisiuni (desarte evident)+ pentru care avem o oarecare slăbiciune.

Şi pentru că suntem români și nu ne putem trăda vechile obiceiuri, pentru că lăsam pe maine ce am fi putut face ieri,  omuleții noștri s-au apucat abia acum  de lucru- intens.  Se apropie cu repeziciune 1o iunie, noi vom fi încântați de faptul că  promisiunile par să prindă viață,  vom asculta cu mare interes   noile angajamente (ca deh ne place al naibii de tare sa fim mințiți= și vom acționa în consecință:  îl vom vota pe cel care  promite mai mult.

Hai să fim sinceri. Ne place să fim mințiți. Ne place sa auzim că va fi bine și asta deși știm  că nu va fi deloc așa ( btw asta nu se numește pesimism.. ci doar realism). Avem așteptări destul de mari de fiecare data și ne face o deosebita plăcere să ni le înșelăm.Ne place să ne lăsăm păcaliți pentru ca mai apoi sa ii acuz[m pe ceilalți de acest lucru. Ne încredem în intuiție - care de cele mai multe ori dă greș. Ne place să dăm vina pe ceilalți pentru neputințele nostre. Fugim de responsabilitățile pe care le presupun alegerile noastre. Ne place să aruncăm pisica în curtea vecinului. Ne place sa trăim în tensiune, iubim circul și  stările conflictuale.  Denunțăm parvenitismul însă majoritatea şi-a făcut un tel din a se îmbogăți.

Așadar ce alegem? Îi alegem pe cei care știu să ne minta. Pe cei care ne spun ceea ce vrem să auzim.

In vizita

Astăzi am ajuns prin curtea altora, am văzut pentru prima data, în teren, cam ce oportunități îți oferă facultatea și care sunt o parte din cerințele pietei.

Toate astea s-au întâmplat printr-un proiect  finanțat de către POSDRU : “Managementul comunicării cu alumni pentru instituţii de învăţământ superior din România“. O chestie foarte interesantă după căp`șorul ăsta mic al meu, care urmărește în ce măsură studenții reușesc să satisfacă cerințele  pieței muncii atât ca număr dar și  cunoștințe, permițându-le astfel atât studenților să se orienteze în ”timp și spațiu” cât  și universităților să își adapteze metodologiile, procesele și instrumentele folosite în procesul de instruire a viitorilor profesioniști. Asta dincolo de super-poveștile pe care le poți auzi de la actualii angajați - foștii studenți despre ce așteptări aveau și peste ce au dat, despre foste locuri de munca, despre cât de important este să faci ceea ce iți place și câtă muncă  presupune asta.

Așadar, în ”curtea” cui?  Continental Automotive Group - Iași.

Totul a pornit de la o “invitație” primită de la un Prof(i) FeAA, gen: “nu te-ar interesa…..”. humm, ok sună interesant, I`m in.

Și asa m-am prezentat de dimineața, la 8:40 în fata facultății de unde ne-a “preluat” un autocar care ne-a transportat către locul “crimei”. N-am întârziat dar era cât pe aci sa dau greș (deși primisem intrucțiuni clare: 8.40 . (punct).  Cum in cazul de fata nu e  valabil “e mai importanta calatoria in sine decat destinatia”, nu are niciun sens sa va povestesc drumul, nu de alta, dar nu e nimic interesant in a cobori Copoul, a merge pe Stefan sau a trece 1-2 poduri.

Ajunși la sediu- ca la orice firmă care se respectă am fost întâmpinați de către oamenii de la pază și o parte din “organizatori” care ne-au explicat  regulile de conduită și normele de securitate, ținând sa nu fie plictisitori si limitându-se la ce ne interesa în mod strict. Fiecare  dintre noi a primit un ecuson si a trebuit sa semneze precum ca a luat la cunoștința.

As putea  înșirui aici ce anume produc cei de la Continental Automotive- divizia Iași însă cred ca informații de genul puteți găsi la o simpla căutare pe Google și  că e mult mai important ceea ce am văzut dincolo de kilometrii de cabluri, de zecile de șuruburi și bucăți de metal, dincolo de tastaturi, monitoare, unități centrale și conductori. Pe scurt, foarte scurt în Iași această firmă produce  Software și Hardware care ulterior vor fi integrate în echipamente şi aplicaţii ultilizate în industria auto.

Trebuie să recunoaștem că un job înseamnă mai mult decât cunoștințe tehnice/teoretice (electronica, electromecanica, php, c++,, python <muuult python>  și alte zeci de prescurtări de care nu am auzit) despre “produsul” pe care urmează să îl livrezi clienților. sunt de parere ca  o parte destul de importanta  în funcționarea corespunzătoare a procesului de “producție” o constituie mediul în care lucrezi.

Am fost  separați în 2 grupuri și duși în diverse birouri ale departamentului de producție. Da, oamenii ăștia nu lucrează în hale anoste, ci în birouri spatioase alături de alți  câțiva (5-15) colegi. totul e super organizat, ca deh, sunt  absolvenți de informatica majoritatea. fiecare are spațiul lui bine delimitat, înveselit însa de câte un origami, rama foto sau alte minuni haioase.

 Si eu, ca și voi, într-o mai mica măsură ce-i drept, eram tentată să cred că absolvenții de informatică sunt majoritatea niște omuleți ușor cocoșați, pe la 30¤40 de ani, deținători de ochelari,  niște creaturi complexate ce se feresc de ochii lumii și care zac abandonați printre zeci de Pc’uri sugrumați de kilometri de cabluri.

But no way. Oamenii astia aveau undeva intre 23 -27 max (probabil cei care aveau peste au fost trimiși acasă de dimi sau i-au încuiat prin nu stiu ce incaperi), da aveau kilometri de cabluri dar nu erau deloc  sugrumați de ele, foarte open minded,  care nu se eschivau să-ți răspundă dacă  aveai ceva de întrebat, zâmbitori,  plini de energie.

ASTA DA LOC IN CARE SA LUCREZI

Daca ar fi…

                   Imaginează-ți ca te afli  în postura de a alege între  o societate a cărei valoare suprema este constituită de inteligență și o societate în care primează compasiunea. În care dintre cele doua ai prefera să îți  ”faci veacul”? Ce anume te-a determinat să faci alegerea cu pricina, ce factori ai luat în considerare?

                  Cu siguranță te întrebi de la ce anume “m-am luat” .  ”Pai” am fost avertizată de curând, într-un mod deloc subtil, că dacă nu o să- mi schimb atitudinea fata de cei din jur voi ajunge legata de vreun pat la o secție de pitici și asta nu împotriva voinței mele. Că a avea un IQ peste 110 (120- sa fiu modesta  nu va fi suficient, ca  inteligenta înseamnă egoism, viclenie, manipulare, că merge oarecum împotriva societății actuale sau a celei de dorit. Că în curând inteligenta va ceda în favoarea compasiunii, înțelegerii, acceptarii.

Da, de 5000 de ani inteligenta a stat la baza tuturor “societăților”, de ce s-ar schimba asta acum?  Presupun ca raportul oamenilor inteligenți față de cei mai puțin inteligenți a fost cam același, indiferent de epoca și asta nu a deranjat pe nimeni până în zilele noastre. Cred că, în lipsa acestora, am fi trăit în continuare prin copaci și am  fi alerga cât e ziua de lungă după gândaci, doar doar om reuși să mâncăm și noi ceva în ziua aia. Da inteligența  exclude în mare măsura compasiunea. Să fim serioși cel care a descoperit focul le-a  vândut “pontul”  (la propriu) și celorlalți în schimbul puterii și nicidecum pentru că nu mai putea el de grija acestora. Să recunoaștem o merita, cine știe de câte ori și-a ars degetele până a prins mecanismul (să nu mai vorbim de cel cu roata care se săturase să tot târâie vânatul de-a lungul dealului, sau de Graham Bell care probabil se săturase de drumurile lungi și dese pe care trebuia să le facă până la iubita sa). Inteligența înseamna putere ( sau cel puțin aceasta din urmă ar trebui condiționată de inteligență).

                    Așadar inteligența e de când lumea la putere, dar cum  a apărut  compasiunea. A luat nastere o data cu religia? Hmm, nu,  stai, asta e  superioritate  și nu doar prin faptul ca zeitățile locuiau undeva deasupra oamenilor de rând, mai cereau ofrande ( fel de șpagă), asta înseamnă beneficii prin urmare: adio compasiune. (A propos  conform unor studii oamenii non-religioși  au un coeficient de inteligență ceva mai mare decât al celor religioși).  Să fi plecat totul de la oameni/națiuni care s-au implicat în războaiele altora din dorința  de a îi ajuta. Oups, a zis cineva ceva de  Razboi. Razboiul nu era chestia aia pe care unii o porneau impotriva altora pentru ca nu le mai ajungea spatiul( de parca nu ar fi putut sa ceara cu frumosul), pentru ca voiau sa demonstreze ca ei sunt mai buni, mai puternici, de obicei era în doi doar că, pe parcurs, se tot băgau unii precum muștele-n lapte, poate poate vor primi și ei ceva (SUA  sigur a fost lovita de compasiune cand a decis sa detaseze trupe in zona  Golfului Persic, gandindu-se la zecile de mii de sirieni). Compasiunea e când treci pe lângă un om care cerșește și te întorci din drumul tău să îi arunci un bănuț?  Nope, e mai degrabă sentiment de vinovăție. Să fie când împingi o bătrânică de pe un trotuar pe altul ( și asta de cele mai multe ori împotriva voinței sale)? Nici, ăsta se chemă complexul salvatorului.

      Prin urmare inteligența, spre deosebire de compasiune, există și e de sine stătătoare. Compasiunea înseamnă însă milă, compătimire implică vinovăție, regret. Da, inteligenta implică uneori egoism, dar compasiunea nu e nicidecum “altruistă” ( toți suntem în așteptarea unei recompense:  aici-Dincolo, acum-mai târziu, mai mică-mai mare).

                    Dacă, dincolo de doza mica de egoism, inteligența admite atât obiectivism cât și subiectivism, compasiunea nu-l admite decât pe cel din urma. Inteligența e cea care îți permite  să găsești  rezolvarea problemelor tale sau a celorlalți în timp ce compasiunea nu face decât să te lase să asiști neputincios la toate astea. Compasiunea însă e cea care separa oamenii în doua tabere: cei care pot și cei care nu pot,  pe când inteligența rezumă totul la voință. Da, inteligenta este cea care creează  ierarhii și diferențieri în cadrul unei societăți, dar tot ea este cea care soluționează problemele pe care acestea le implică.

TU ce preferi?

To be continued…..( și asta pentru ca, la mine,  uneori inteligenta e mâna-n în mana cu lenea, delăsarea)

Rossa- Despre cum am uitat limba romana.

Acest post nu e despre mine, evident. A nu se intelege GRESIT: nu mă consider atotcunoscătoare, dimpotrivă sunt o grămadă de lucruri care-mi scapă cu privire la gramatica  limbii române, asta trecând cu vederea normele de punctuație. (Roza fiind de cele mai multe ori de vina… care Roza?…aaa.. am uitat).

“Arătarea” de față (a se citi SCRIEREA) nu e nici măcar despre shi, k, tz, neam, mam, să fi bun,  conpetent și multe altele.

E mai degrabă despre oamenii aia deosebiți (peste care e imposibil să nu fi dat)  care au cam uitat cum e cu limba  română.

Cu siguranta l-ai/ai intalnit (-0) e genul care  flutura o geanta  Luiz Vuiton in timp ce vorbeste la ipon si are un ceas badidas cu leduri.

Mi s-a întâmplat săptămânile trecute (de doua ori aș putea spune) a nu știu cata oara și, deși de obicei mă enervează la culme, de data asta m-a amuzat teribil.

CASE I

Eram in BUS (omnibus) mă indreptam spre casa când, la un moment dat, am observat pe cineva fluturându-și mâinile bezmetic. Șoferul  oprește și pentru că nu mai erau locuri îi spune DOAMNEI să urce în fata (extraordinar  iar trebuie să stau cu genunchii la gura.. ).

După ce își trage sufletul începe să ne povestească  cum s-a chinuit ea sa prindă bus-ul asta,  cum au  încercat soferii  ceilalti sa o facă să se urce în mașina lor pe motiv că microbuzul ăsta a plecat demult… . Eram foarte uimită de faptul că vorbește super ok, fără vreo urmă de accent  moldovenesc ( nu că aș avea ceva împotrivă).

După “o bucata de drum”, doamna  își scoate o carte, bestial – genul intelectual… îmi palce (deși ii va fi destul de greu să citească  cu toată miscarea). Mi-aș scoate și eu un curs dar sunt sigura că îmi va părea rau după.

Plictiseală. Îmi aduc aminte că am niște ”bonboane”  în rucsac. Drăguță cum sunt (și modestă după cum puteți observa), îi ofer și Doamnei. Întind punga spre ea  și primesc un răspuns absolut surprinzător: ”  no grazie ho problemi con i denti” (evident am folosit Google Translate). WTF… mă uit pe prima bornă kilometrică: VASLUI- 67 km. Probabil că am făcut o față  de om tâmpit întrucât nu îmi explic de ce  a simțit nevoia să reformuleze. Și  cum altfel ar fi putut decât folosind “limbajul trupului” – asa că m-am ales cu: “scusa!” cu un zâmbet deloc sclipitor  și cu degetul trecut pe deasupra unor chestii care am presupus ca-s “denti”. Mi-am retras  oferta, nu de alta dar nu voiam ca puținii dinți pe care îi mai avea să își găsească sfârșitul în punga mea. Cu siguranță Doamna a crezut că IQ-ul meu e undeva  mai mic decât numărul dinților dânsei că altfel nu înțeleg de ce a fost nevoie de atâta risipă de energie pentru un  simplu:  NU.

Culmea e ca după mai puțin de 10 minute îi sună telefonul. Scotocește în geantă și în ultimul moment reușește să răspundă: “Alo!- Daaa, sunt în drum spre Bârlad  ajung peste o ora. – Eh, cum să fie, exact cum ți-am spus, nu se mai respectă nicio regula de circulație, trafic infernal”.

<naibii să spui că ai probleme cu dinții era greu…>